Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

CAMPANIA UMANITARĂ „CÂND IUBEȘTI, DĂRUIEȘTI!” ORGANIZATĂ DE COLEGIUL NAȚIONAL „EUDOXIU HURMUZACHI” – EXPRESIA EDUCAȚIEI SPIRITULUI DE GENEROZITATE

În perioada 4 – 22 decembrie a.c., s-a desfășurat a treia ediție a Campaniei Umanitare „Când iubești, dăruiești!”. Proiectul desfășurat la nivelul școlii se înscrie în seria inițiativelor derulate sub denumirea generică SNAC (Sistemul Național de Acțiune Comunitară), fiind coordonat de echipa managerială a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, formată din prof.dr. Puiu Adrian Nicolae (director) și prof.dr. Lăzărescu Luminița (director adjunct), împreună cu prof. Leon-Postolache Miriam (consilier educativ) și prof. Ciotău Daniela (responsabil SNAC). Campania constituie, pe lângă concretizarea parteneriatului instituției de învățământ cu Asociația de Părinți de la CNEH, Consiliul Școlar al Elevilor, Asociația Kiwanis Club Rădăuți și Parohia „Sf. Dumitru”, expresia uneia dintre dimensiunile fundamentale ale învățământului la colegiul rădăuțean: educația în spiritul angajamentului civic și al umanității. În acest sens, gândurile bune, însoțite de colindul tradițional, dar mai ales de darurile adunate de clasele de elevi coordonate de profesorii diriginți, s-au îndreptat în acest an către 63 de familii nevoiașe din Parohia „Sf. Dumitru” din Rădăuți.

Campania umanitară reușește să activeze la nivelul instituției un suflu comun al generozității, în care bucuria de a oferi un ajutor celor aflați în situații mai puțin fericite se împletește armonios cu dragostea față de semeni, cu compasiunea creștinească și, nu în ultimul rând, cu sensibilitatea și empatia. Inima comunității educaționale de la CNEH, ce îngemănează eforturile comune ale elevilor și ale profesorilor, vibrează la unison în cadrul unei campanii în care școala se apropie cu grijă de nevoile comunității, descoperind experiențe tulburătoare de viață, povești și lecții despre lipsuri și speranțe, despre oameni al căror destin mai puțin norocos poate deveni un valoros pretext al exersării propriului spirit de întrajutorare.

Evident, străduinței celor angajați în campania umanitară „Când iubești, dăruiești!” i se adaugă, așa cum este și firesc, efortul depus de ceilalți actori și parteneri educaționali, mai ales de către părinți, cărora se cuvine, pe această cale, să le oferim sinceră recunoștință și caldă prețuire. Dorim tuturor celor care au făcut posibil minunatul exercițiu al generozității și, deopotrivă, beneficiarilor mici și mari ai Campaniei Umanitare „Când iubești, dăruiești!”, sărbători binecuvântate și un an nou cu sănătate trupească, totodată cu bucurie și liniște sufletească.

A consemnat,
prof.dr. Florin George Popovici
Coordonator al Comisiei de Promovare și Imagine Instituțională

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro