La vreme de prohibiție, tocmai bună de lustruit scule și legat cârlige, de vizionat filmări cu capturi și aventuri la pescuit, mai cuget uneori că pe lângă multe lucruri făcute prost în țărișoara asta, pescuitul e făcut și de rușine. Mi-aduc aminte cu plăcere de copiii de pe malul apei, ce se apropie în liniște de câte un pescar, cerând cu timiditate un cârlig, o plută. Le-am dat
întotdeauna, pe considerentul că ajut un viitor pescar și nu un braconier. Din păcate în ultimii ani, cu mai mulți braconieri decât pescari, pescuitul nu mai este un sport. Sunt prea puțini cei care eliberează un pește prea mic și prea mulți cei flămânzi, puși parcă pe exterminare. Pentru mulți, perioada de prohibiție nu există. Legi strâmbe guvernează și administrează această minunată avuție națională, pentru care alte țări ne pot invidia. În alte state, pentru un permis de pescuit trebuie să susții un examen, să cunoști toate tipurile de pești și fiecare perioadă de depunere a icrelor.Ca să pescuiești, pe lângă permis este necesară o autorizație, care stipulează clar perioada, locul și numărul peștilor pe care ai dreptul să-i reții. Autorizațiile se pot obține printr-un SMS cu tarif special la un număr unic, valabil pe tot teritoriul țării. Simplu, nu ca la noi unde pe lângă fieful braconierilor și al poluatorilor industriali, pescarul trebuie să mai facă slalom printre legile strâmbe, prost aplicate și divergențele dintre cluburi. Ca să pescuiești pe Siret în unele zone trebuie permis de la Botoșani, în altele de la Suceava sau Rădăuți dar care nu sunt valabile pe râul Suceava. Și dacă tot am scris despre legi gândite cu bocancii vă invit să citiți pentru comparație un document rar, primit de la un prieten pescar:” legea pescuitului” din 1881 din care nici perioadele de prohibiție nu mai corespund. De! S-or fi schimbând și peștii, dar în mod clar, de la cap se împut!
