Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ultimele cu foto

atenție braconieri

Astăzi este prima zi din perioada prohibiţiei la pescuit. Începând de astăzi pe toate râurile de şes şi de munte din arealul Cluburilor de Vânătoare şi Pescuit vor avea loc controale, pentru depistarea eventualelor cazuri de braconaj. Persoanelor depistate li se vor întocmi dosare de cercetare penală şi funcţie de gravitatea faptei, vor fi pedepsiţi cu amendă sau închisoare. De asemenea toate ustensilele folosite pentru braconaj vor fi confiscate

 în vederea distrugerii. Dacă cele citite până acum seamănă cu o ştire, reveniţi-vă! Păcăleală! Astăzi nu este decât întâi aprilie, care se suprapune peste prima zi a prohibiţiei. Restul? Cu siguranţă apele sunt la fel de pline de braconieri, setcile şi ecranele devin scule la modă, niciun reprezentant al cluburilor care eliberează permise de pescuit şi niciun om al legii nu vor efectua controale pe apă şi alături de balastierele înmulţite precum ciupercile după ploaie, vor contribui toţi la dispariţia peştilor din apele noastre. În acest ritm în câţiva ani pescuitul va fi asociat cu turismul putând fi practicat doar în alte ţări.

Apele Rămâne

 

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro