Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Asociația cu probleme

Apărute odată cu instalarea ACET-ului în Rădăuți, asociațiile de proprietari, intermediarul (contra cost) dintre cetățean și furnizorii de sevicii, nu sunt cea mai fericită sau benefică soluție. Dovadă stau situațiile în care unii casieri au dispărut cu încasările cetățenilor, sau administrarea asociației ca pe o moșie proprie, pentru beneficii personale. De la numeroase sticle de whiskey decontate pe asociație, la facturi decontate  pentru achiziții de la firma Zepter, la încasări evaporate, litigii cu furnizorii de servicii sau cheltuieli justificate pentru obiecte inexistente, sunt doar câteva din problemele despre care probabil ați auzit. Nici comisiile Primăriei sau cele ale altor organisme de control nu au fost primite să clarifice o situație blocată, în care cetățenii plătesc direct către furnizori, dar continuă să primească facturi pentru serviciile asociației. Nici constituirea asociațiilor, nu pare să fie tocmai în regulă, atâta timp cât cetățenilor li s-a comunicat doar că 50% dintre ei și-au dat acceptul, însă cei mai mulți susțin că nu au semnat niciun document. Nu au semnat vreun acord nici cei ce s-au trezit cu acoperișul schimbat, desasupra unei proprietăți private, prin lucrări executate cu firme clientelare, la prețuri „negociate” mai scump de cât cele oferite de firme autohtone ce acceptau și plata în rate. Cu banii oamenilor depuși într-un cont, refuzând viramentele către ACET, fostul președinte al asociației se judecă și nu dorește să predea documentele și sediul asociației, sediu construit prin închiderea unei brame de acces/traversare, fără acceptul în scris al colocatarilor, proprietarii apartamentelor din întregul bloc. Așadar sunt probleme, numeroase, pe care cetățenii așteaptă ca  justiția și cei în drept să le soluționeze, pentru că după cum se vede, dacă ar fi fost o idee bună, asociațiile ar fi existat și în alte țări. A nu se confunda cu administratorii blocurilor private. În ultimele zile de mandat, Nistor Tătar afirma că a inițiat demersuri pentru renunțarea la serviciile firmei ACET, ceea ce ar fi dus la revenirea serviciilor la Comunale, societate care a gestionat fără probleme  încasările, după desființarea asociațiilor de locatari din `89 și până la intrarea ACETului în oraș. Am mai afirmat că acele demersuri au fost demagogie electorală și ca atare cred că așa vor rămâne.

Distribuie și tu
Written By

1 Comment

1 Comment

  1. Ionel

    23/10/2020 at 14:10

    Cred că nu vom ști niciodată dacă a fost sau nu demagogie electorală. Este știut faptul că noul edil este sluga Sucevei. În aceste condiții, nu cred că va mai continua vreun demers în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro