Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

Arestat că a vrut să fugă de familie

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Siret au identificat și predat autorităților competente un cetățean român în vârstă de 38 de ani, care era căutat de autoritățile române pentru săvârşirea infracțiunii de abandon de familie.

În data de 12 august, la ora 20.30 în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, cetăţeanul român B.V, în vârstă de 38 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele acestuia fiind emis, de către Judecătoria Rădăuți, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul are de ispășit o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro