Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, la frontiera verde, aproximativ 32.000 pachete cu ţigări, în valoare de peste 372.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
În dimineața zilei de 23 martie, în jurul orei 03.50, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Falcău, un autoturism de teren care se deplasa în viteză de la frontiera de stat către interiorul țării. Polițiștii de frontieră au procedat la urmărirea autoturismului și deoarece șoferul nu s-a supus somațiilor legale prin voce, aceştia au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. La scurt timp mașina a fost descoperită abandonată pe un teren anevoios. În mașină au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul S.T.P.F. Suceava, unde în urma inventarierii au rezultat 15.240 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 178.000 lei.
Tot ieri, 23 martie la Brodina, în jurul orei 19.30, polițiștii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, un autoturism de teren care se deplasa dinspre frontiera de stat către interiorul țării. Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea la control a mașinii, efectuând somaţiile legale prin voce, însă conducătorul auto nu s-a supus, continuându-și deplasarea în mare viteză, moment în care lucrătorii noștri au executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Întrucât nici de această dată mașina nu s-a oprit, polițiștii au trecut la urmărirea acesteia, fiind descoperită abandonată, la scurt timp, având mai multe colete cu țigări, fapt pentru care a fost condusă la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor descoperite, s-a constatat că acestea conțineau 16.590 pachete țigări, de diferite mărci, în valoare de 194.000 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Persoană de contact: comisar şef de poliţie Ilie Poroch-Seriţan
Tel: 0742-056678