Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au descoperit, la aproximativ zece de metri de linia de frontieră spre interior, pe direcţia localităţii Brodina, 42 de colete cu țigări, abandonate. Toate coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 23.900 pachete, în valoare de aproximativ 280.000 de lei. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, dar şi trecere ilegală a frontierei de stat, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
