
„Am ales să accept această provocare, ce iese oarecum din granițele competițiilor obișnuite de la noi, datorită pasiunii mele pentru istorie. Mai apoi, mi s-a părut captivantă perspectiva organizatorilor (am beneficiat de un model de subiect înaintea susținerii testării propriu-zise), prin care istoria este văzută ca parte integrantă a paletei complexe a disciplinelor umaniste. Întrebările au reflectat predominant toate epocile din istoria Europei și SUA, însă, în fapt, au fost aspecte legate de evoluția tuturor continentelor, incluzând dinastiile chineze, prim-miniștrii Indiei, state din Oceania. Nu au lipsit nici domenii conexe precum filosofia, istoria marilor descoperiri științifice sau chiar aspecte de politică contemporană (șefi de state, partide politice dominante sau conflicte geopolitice actuale)”, a continuat Cosmin.
Cosmin Tugui, clasa a XII-a E, prof coord. Adrian Puiu
Performanțe deosebite obtinute de-a lungul timpului:
-premiul I la faza județeana a olimpiadei de istorie in clasele a VIII-a și a X-a (cu nota 10);
-premiul al II-lea la faza județeana a olimpiadei de istorie in clasele a IX-a și a XII-a;
-olimpic și la alte discipline;
-câștigătorul Marelui Premiu la Concursul de discursuri organizat cu prilejul manifestării celebrării a 150 de ani de la Serbarea de la Putna din 1871, in juriu aflându-se Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Romane;
-șeful de promoție al absolvenților acestei generații la CNEH cu media generală 10.





































