Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

ACET între voință și demagogie

Primarul Nistor Tătar a declarat în ședința Consiliului Local (https://youtu.be/JIlBz14CPZ8?t=6140) că vrea să organizeze, în luna august, un referendum pentru a renunța la serviciile ACET Rădăuți. Este știut că instituția suceveană nu se bucură la nivelul orașului de o imagine tocmai bună și nici de aprecierea populației din motive lesne de anticipat, numai că ruperea „cununiei” costă și nu puțin, presupunând ca municipalitatea să ramburseze firmei cheltuielile investițiilor. Preluarea gestionării apei și canalului de către Servicii Comunale ar putea readuce orașul la perioada în care instituția se ocupa de aceste servicii fără „ajutorul” comisionat al Asociațiilor de Proprietari, astfel eliminându-se încă o verigă nedorită de majoritatea populației. Fără îndoială sufragiile rădăuțenilor erau bine cunoscute edilului șef, care sensibil la doleanțele populației, ar fi putut iniția aceste demersuri și până acum. Da, numai că până acum nu era campanie electorală și nu era necesar să vorbești de funie în casa spânzuratului, pentru că organizarea unui referendum necesită timp și bani, care s-ar putea să genereze scuze, dincolo de faptul că a ieși din AJAC se poate, au mai făcut-o și alții, „pecetluind” relația cu Consiliul Județean. Nu cred că firma incriminată va începe de astăzi să readucă la starea inițială locurile pe unde a intervenit la avarii sau unde a făcut racorduri de apă, nu cred că se va ocupa cu simț de răspundere de ridicarea la nivel a gurilor de canal, nu cred că nu vom mai plăti apa de culoarea cafelei, nu cred că vor anunța din timp sistarea furnizării apei, nu cred că apa pluvială nu va mai crea peisaje lacustre, iar dacă gogoașa asta cu referendumul și scoaterea ACET-ului din  „cărți” se va adeveri, o să militez pentru campanii electorale mai dese.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro