Polițiștii de frontieră suceveni din cadrul PTF Siret au depistat la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român care emana halenă alcoolică. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, însă la spital a refuzat recoltarea de probe biologice.

Cu ocazia controlului de frontieră, colegii noștri au sesizat faptul că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care au solicitat ajutorul unui echipaj din cadrul Poliției Orașului Siret.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0.76 mg/l concentrație de alcool în aerul expirat, cetățeanul în cauză fiind transportat la Spitalul Orășenesc Siret pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz ori sustragere a conducătorului unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.





































