Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

A dat un tun și voia să o șteargă

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației, au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

În data de 03 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, cetățeanul român Cătălin S., în vârstă de 44 de ani, domiciliat pe raza jud. Vaslui. Acesta călătorea în calitate de pasager într-un microbuz marca Mercedes Benz. Cu ocazia efectuării formalităților specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta.

Drept urmare, persoana în cauză a fost reținută și ulterior predată unui echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

Anunturi

cu generator de ioni negativi, telecomandă  și temporizator. 350 lei VideoStudio-Producție Rădăuți tel:072.898.5298 Distribuie și tu

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro