Connect with us

Hi, what are you looking for?

STIRI

4.700 pachete țigări, în valoare de 55.000 lei ascunse într-un microbuuz

În data de 27 iulie a.c., la ora 15.40, în P.T.F. Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, conducând un microbuz, marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina.

În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali au descoperit ascunse în pereții laterali, în bancheta din spate, printre bagajele din compartimentul călători, în ușile din spate, precum și în ușa laterală a microbuzului, 4.665 pachete de țigări,, în valoare de 55.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări, dar și microbuzul în valoare de 50.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, împotriva cetățeanului în cauză s-a dispus măsura interdicției de a intra în România pentru o perioadă de cinci ani şi i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.

Distribuie și tu
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte articole

Ultimele cu video

Vezi care sunt țările participante, în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor „ARCANUL” și cu ce trupe a semnat contract Primăria pentru zilele...

STIRI

Anul acesta prin grija administrației locale, Zilele municipiului Rădăuți se vor desfășura după un program de o amploare fără precedent. Pentru prima dată Mănăstirea...

STIRI

Dis de dimineață, pescarii și-au ocupat locurile pe standuri, au preparat momelile, au testat adâncimea și distanța iar la ora 9.00 un claxon lung...

bijuterii
nadă
pescuit

Cancan Rădăuțean înființat în 1999 ; Copyright © 2022 radautiziar.ro | made by revomarketing.ro