“ – Aveţi o firmă de construcţii ?” , “ – Nu. Dar de ce?”, “- Aveam nevoie să construiesc un pod…”, “ – Aaaa. Nici o problemă. Dacă doriţi vă vând eu un pod.” Cât se poate de reală, discuţia mi-a provocat un zâmbet pentru că în ţara asta, fiecare vinde ceva şi nimeni nu mai produce nimic. Dacă vrei să-ţi cumperi un costum, la modă şi la ofertă va fi modelul deja ros de făcut naveta între depozit şi vitrină. Am devenit o societate de consum. Suceava are deja peste un metru pătrat de spaţiu comercial pe cap de locuitor. Recent, îmi pierdeam vremea printre acei metri pătraţi, aşteptând un document ce se încăpăţîna să lupte cu o imprimantă “vinovată”. Butonam de câteva minute o cameră video şi deja vădit deranjat, un tânăr în halatul firmei, abandonează integramele, scoate căştile din urechi, reduce volumul muzicii care se încăpăţânează să ne bruieze şi se apropie mestecând gumă.
“- Pot să vă ajut ?” răspund “ – poţi ? “ şi tânărul se lansează într-o poezioară învăţată pe de rost, în care termenii tehnici şi dotările croşetează oferta specială unică şi de nemaigăsit. Din două întrebări scurte, realizează că “oferta ” are prea multe butoane şi necunoscute pentru el şi evadează abil : “– trebuie să chem pe cineva de specialitate întrucât nu sunt de la acest raion….”. După ceva vreme apare o blondă, ce mă convinge cu un zâmbet „profesional” că s-a întâlnit cu electronica doar când a citit instrucţiunile telefonului cu care continuă să converseze prin SMS.
La magazinul optica, o domnişoară citeşte reţeta şi mă îmbie să-mi aleg un model de rame. Aş opta dacă se poate pentru un model haios, de genul Lennon glasses, cu lentile rotunde. Se uită la mine cu privirea „picior peste picior” şi mă întreabă : „ –adică aşa ca a lui Harry Potter ?…. mda, dar pentru tipul asta nu avem şablon„ . După ce mă convinge că doar ramele vândute de ei se potrivesc lentilelor de pe reţetă, aflu că şablonul era o bucată de carton, pe care era desenat centrul lentilei, imposibil de decupat la întâmplare pentru că trebuie determinat centrul ….chestie grea. La ieşirea din centrul comercial, un navetist pirpiriu în uniformă „security” (probabil cel mai bun costum al lui), se uită peste bonul de casă de parcă ar avea dioptrii greşite. Constituţia lui ar trebui să fie atletică, impunătoare să dezarmeze infractorul doar din priviri. Mă gândesc că în caz de ….solicită prin staţia de la brâu ajutorul colegilor. Afară, colegii lui supraveghează parcarea. Un pensionar reciclat şi o duduie ce se menţine arhivată doar datorită uniformei.
Un „meseriaş” îmi repară ceva în baie şi burghiul maşinii de găurit nimereşte în dormitor. Şeful lui îmi explică că toţi meseriaşii lucrează „afară” şi aici facem ce putem.
Zilnic suntem „ajutaţi” de mediocri ce ştiu doar să numere banii, ce-şi văd doar interesul personal şi îşi planifică în cel mai bun caz ziua de poimâine. Te mai întrebi de ce au crescut numărul accidentelor de tren, de ce se întrerupe curentul electric, de ce o conductă de apă este agăţată de un excavator ?. Dimineaţă am numărat în parcare 18 (optsprezece ! ) câini. Da ! în sfârşit problema lor a fost rezolvată, ce e drept tot mediocru, dar probabil de vină suntem tot noi, cei care tolerăm mediocritatea ridicată la rang de virtute, într-o ţară în care oamenii de ştiinţă, cercetătorii, calificaţii şi artiştii se feresc din calea tupeului şi obrăzniciei cu uniformă şi ecuson politic, care au înlocuit diplomele cu pancarte, slogane şi lozinci de partid.
casa de (re)marcat
