TRASEUL UNIRII PĂȘIND PE UMBRA UNUI AVION

Anul centenarului adună sub sigla „100” tot mai multe manifestări, însă din păcate unele nu pot părăsi sfera banalului și multe nu pot marca memoria colectivă nici pentru o lună. Puține sunt realizările despre care urmașii să-și aducă aminte și unele se dovedesc a fi doar „apă de ploaie și spălări de bani” cum am auzit spunând un tânăr „aplaudac adus cu arcanul să asigure asistența”, la o asemenea manifestare. Între cei puțini dar buni, un profesor din Rădăuți marchează anul centenarului în felul său, tăcut, fără zarvă și mediatizare, înarmat doar cu sentimente de patriotism. Vasile Bouaru, profesor de matematică, astronom, alpinist și temerar călător și-a propus să refacă pe jos, traseul parcurs de aviatorul Vasile Niculescu, pilotul unirii. După ce a reușit, mă bucur să pot da publicității câteva note de călătorie:

Momente solemne ale popoarelor se exprimă prin cuvinte înălţătoare. Existenţa centenară a unei patrii este mai presus de orice, un moment de comuniune umană: cei ce au fost, cei ce suntem cu gândul la cei ce vor fi. În astfel de momente se spun cuvinte calde despre faptele strămoşilor care au făcut posibilă România. Aceste cuvinte se aştern în noi, în straturi, ca sedimentele în mare.

Acum 100 de ani, pe 23 noiembrie 1918, decola de la Mărgineni de lângă Bacău, un avion care ducea importantele acte ale Unirii, din Moldova în Transilvania. În acele timpuri tulburi, în Moldova, la Bacău era Comandamentul Statului Major, condus de Generalul Averescu. Actele privind realizarea Marii Uniri trebuiau duse în deplină siguranţă spre Blaj şi de acolo la Alba Iulia.

Pentru realizarea acestei importante misiuni a fost ales locotenentul aviator Vasile Niculescu (foto 1, Vasile Niculescu (21 noiembrie 1891 – 24 aprilie 1980) fotografie din fototeca personală a nepoatei pilotului, doamna Astrid Mallet) iar copilotul era Victor Precup.

A fost pregătit un avion de tip Farman 40 pentru a realiza acest legendar zbor. Însă acest avion avea carlinga deschisă iar în acele zile ale lui noiembrie 1918 vremea era foarte rea, iarna venise mult mai devreme. Era zăpadă şi ger. Din acest motiv cei doi aviatori şi-au uns feţele cu parafină pentru a rezista gerului şi curenţilor de aer. La înălţimea la care a zburat avionul temperatura era de – 40 grade. Avionul a decolat în jurul orei 10.30 iar pilotul Vasile Niculescu a urcat până la 2500 m în viraje pentru a câştiga altitudine şi să traverseze munţii în bune condiţii. Apoi, ghidându-se doar cu o busolă şi o hartă militară, a pornit spre Blaj unde a ajuns după aproape două ore.

Zborul a decurs în bune condiţii iar la o săptămână după efectuarea lui s-a realizat şi Marea Unire din 1918. Deşi zborul peste Carpaţi a fost crucial şi poate istoria noastră ar fi fost uşor diferită dacă avionul nu ajungea la Blaj, aceeaşi istorie nu a fost dreaptă cu Vasile Niculescu şi din motive absurde de la începuturile orândurii comuniste, acesta a fost uitat. A murit în anonimat fiind înmormântat în cimitirul din Rădăuţi, unde a trăit şi ultimii ani din viaţă (foto 2). Pe 24 aprilie 2018 a fost comemorarea Pilotului Unirii la cimitirul din Rădăuţi.

Acum, la 100 de ani de la realizarea marelui zbor, am dorit să refac traseul avionului, pe jos şi să repar, în felul meu, ca montaniard, acea eroare a istoriei prin care Vasile Niculescu a fost uitat atâţia ani, până la Revoluţia din decembrie 1989. Traseul efectuat de avion urmează pentru ghidare, trei mari cursuri de apă: Râul Tazlăul Sărat, Râul Trotuş şi Râul Târnava Mare.

Vasile Niculescu este acum reabilitat şi preţuit aşa cum se cuvine să preţuim eroii…

Cine suntem noi dacă s-au aşternut în fiinţa noastră cuvinte despre înaintaşi?

Cine suntem noi dacă despre mulţi dintre cei capabili de fapte eroice nu ştim nimic?

Cine vom fi dacă i-am uitat pe cei neînfricaţi?

Rădăuţenii răspund: în anul 2018 noi vrem să fim cei care întindem un arc peste timp şi peste Carpaţi, amintindu-ne de pilotul Marii Uniri, Vasile Niculescu. În amintirea lui şi în semn de omagiu, legăm Mărgineniul de Blaj, Moldova de Transilvania.

Zborul de două ore la -40 de grade a fost refăcut pe jos de rădăuţeanul Vasile Bouaru pentru ca generaţia de astăzi să afle că România are trecut şi oameni care merită să le fie pomenit numele.

Din Bucovina revenită la patria mamă în noiembrie 1918, salutăm precum spunea Eminescu, Roma mică, precum a făcut-o acum 100 de ani Vasile Niculescu.

Vreau să mulţumesc nepoatei lui Vasile Niculescu, doamna Astrid Mallet care mi-a pus la dispoziţie fotografii din fototeca personală precum şi informaţii care m-au ajutat la reconstituirea traseului urmat de avion de la Mărgineni la Blaj. De asemenea vreau sa mulţumesc domnului Vasile Colban care m-a ajutat cu transportul în zona Mărgineni, Comăneşti şi valea Trotuşului. Trebuie să mulţumesc Primăriei Rădăuţi pentru sprijinul acordat şi Primariei din Blaj pentru primirea făcută.

Etapele traseului:

1. Mărgineni
2. Mărgineni – Floreşti
3. Floreşti – Moineşti
4. Moineşti – Asău
5. Asau – Beleghet
6. Beleghet – Făgetu de Sus
7. Făgetu de Sus – Pasul Ghimeş
8. Pasul Ghimeş – Siculeni
9. Siculeni – Muntii Harghitei – Vlăhiţa
10. Vlăhiţa – Odorheiul Secuiesc
11. Odorheiul Secuiesc – Cristuru Secuiesc
12. Cristuru Secuiesc – Sighişoara
13. Sighişoara – Dumbrăveni
14. Dumbrăveni – Mediaş
15. Mediaş – Târnăvioara
16. Târnăvioara – Micăsasa
17. Micăsasa – Valea Lungă
18. Valea Lunga – Blaj
19. Blaj

[foogallery id=”2967″]

La Mărgineni, de unde am început traseul, am căutat locul fostului aerodrom de unde a decolat Vasile Niculescu. L-am găsit după o fotografie făcută de aviaţia germană în 1944. Multe din detaliile de teren din acea fotografie se regăsesc şi azi. Am colindat acele locuri în căutarea de indicii care să-mi arate că acolo a fost aerodromul. Undeva într-o margine am găsit câteva urme de tranşee de la fosta apărare antiaeriană (foto 3). Tot în Margineni există şi o stradă cu numele Pilotului Unirii.

Am pornit apoi din centrul comunei, exact de lângă monumentul dedicat eroilor, pe care se află macheta acelui avion cu care a zburat Vasile Niculescu (foto 4). Traseul  urmează drumul prin satul Pădureni apoi traversează prima creastă deluroasă din cale, Culmea Măgurii. Am traversat apoi câteva dealuri, porţiune pe care am facut-o iarna, şi am coborât spre valea râului Tazlău având în faţă prima barieră: Munţii Berzunţi (foto 5). Am ajuns şi la albia Tazlăului Sărat (foto 6) după care am traversat satul Tescani unde se află casa memorială a marelui compozitor George Enescu (foto 7).

În continuare traseul urmează o culme deluroasă care urcă spre creasta Munţilor Berzunţi (foto 8).  Traversarea a fost foarte frumoasă iar pe traseu am găsit şi alte obiective cum ar fi Lacul Tarniţa, un lac mai puţin cunoscut dar foarte interesant şi frumos. În partea opusă am coborât undeva între Comăneşti şi Moineşti, aşa cum descrie şi Vasile Niculescu traseul în memoriile sale. Undeva în vale, în stânga în foto 9 se vede oraşul Comăneşti.

După ce am lăsat Munţii Berzunţi în spate am ţintit Asăul ca să folosesc exact expresia pilotului. Pentru asta a trebuit să traversez o mică porţiune, de aproximativ 4 km, din Munţii Goşmanu (foto 10) şi am ajuns pe valea Trotuşului (foto 11). Pe care am urmat-o în două etape până în Pasul Ghimeş. Un punct interesant de pe această porţiune a fost în satul Ghimeş, în zona fostului punct de trecere a frontierei din Austro – Ungaria în  Moldova. Acolo se afla un vechi punct vamal pe o înălţime, cetatea Rakcozi, de unde am fotografiat traseul pe care urma să-l parcurg, în amonte (foto 12).

Am ajuns şi în Pasul Ghimeş şi pe acolo pe undeva avionul pilotat de Vasile Niculescu a trecut în depresiunea Ciucului (foto 13). Din memoriile marelui pilot aflăm că avionul a trecut peste satul Siculeni iar urmatoarea barieră muntoasă este reprezentată de Munţii Harghitei. Am încercat să cuprind o arie cât mai mare din aceşti munţi urcând şi vârful cel mai înalt al masivului, vârful Mădăraş, având altitudinea de 1801 m (foto 14). De aici am coborât spre satul Vlăhiţa, sat care dă şi numele unei trecători peste care cel mai probabil că a zburat avionul.

Din satul Vlăhiţa am mers în linie dreaptă, prin Băile Homorod şi apoi peste dealuri, direct spre oraşul Odorheiul Secuiesc. Din acele locuri Vasile Niculescu a întâlnit valea râului Târnava Mare (foto 15), după care s-a ghidat până la Blaj. Am urmat şi eu albia Târnavei Mari trecând prin Cristuru Secuiesc şi coborând de pe dealuri spre frumoasa cetate a Sighişoarei (foto 16).

A urmat o porţiune destul de grea datorită vegetaţiei abundente de pe malurile Târnavei Mari trecând prin vecinătatea satelor Seleuş si Hoghilag (foto 17). Din oraşul Dumbrăveni traseul a fost foarte frumos şi interesant şi sub aspect istoric pentru că am întâlnit multe biserici medievale fortificate. Aşa am ajuns în oraşul Mediaş unde am trecut pe la simbolul acestui oraş, Turnul bisericii Sfânta Margareta, înclinat cu mai bine  de 2 m de la verticală, turn după care s-a ghidat Vasile Niculescu (foto 18).

Dar am pornit mai departe, pe lângă apa Târnavei Mari, pe dealuri împădurite (foto 19) sau mai golaşe (foto 20) trecând prin Copşa Mică şi Micăsasa. După 19 etape am ajuns la Blaj unde am urcat prima dată la crucea lui Avram Iancu, pe un deal aflat la nord de oraş. De acolo am privit spre valea pe unde am parcurs traseul (foto 21).

La Blaj, punctul final a fost pe Câmpia Libertăţii unde a aterizat acum 100 de ani avionul condus de Vasile Niculescu. De acolo am privit spre est, spre departări gândidu-mă la punctul de unde am plecat (foto 22).

Printr-o fericită coincidenţă, în aceeaşi zi în care am terminat traseul, a ajuns la Blaj şi Doamna Astrid Malett, nepoata lui Vasile Niculescu. Întâlnirea a fost emoţionată (foto 23).