S-a mai scurs o ședință din clepsidra administrației în care, cu sau fără voia opoziției s-a aprobat aproape tot ce și-au propus inițiatorii. Ce ți-e și cu opoziția asta! Ce-i de colea să fii ditamai consilier, cu funcție imprtantă? Bun; că pentru unii s-a pus prea dimineață ședința la ora zece….nu-i bai, că poți semna condica pe final de ședință și tot ai făcut act de prezență, pontat, plătit.. . Circul din fostul consiliu nu mai este, dar
nici fum fără pic de foc, așa că musai se mai găsesc gânduri căzute în gura unora, cu puțin venin pe limbă rostite, pe pe tonuri înalte ca și cum în jumătate de întrebare ai strecura înjurături printre dinți și fulgere pe sub pleoape. Țin unii morțiș să se exprime răspicat, apăsând fiecare silabă de parcă ar scrie subliniat. Mă uit la ședință și gândesc la imensa putere a cuvântului ce poate răstihni din spăatele unui zâmbet perfid. E un soi de „liniște” perversă, abținută, de ochii cuiva, în spatele căreia se ascut cuțitele polițelor neplătite. Între începători și versați proiectele de consiliu par mai degrabă un obiect de dispută, un măr al discordiei și mai puțin ceva care trebuie rezolvat în interesul unor oameni, dincolo de suspiciunile care planeaza în ambele tabere. A arăta cu degetul este la modă iar cei ce nu sunt suficienți pentru ca votul împotrivă să poată schimba ceva, au născocit abținerea. Cât face că avem Consiliu, nou nouț și motivat să inițieze proiecte tocmai bune pentru cetățean.
