Recent am băut un ceai în compania unor amintiri aruncate de soartă undeva în cizma italiei, atât de demult încât copilul lor şi-a pierdut preţioasa identitate naţională. Deşi vin foarte rar pe "acasă" nu stâlcesc de loc limba română şi nici nu au accent de împrumut. Au în schimb fețe luminoase, liniştite fără riduri de stres. Depănam amintiri despre vremuri apuse şi prieteni plecaţi, unii chiar de tot. Sunt îngrijoraţi de calea pe care se îndreaptă țara deşi logic ar trebui să nu le pese, dar mai ales despre Rădăuţi.
Au pierdut contactul cu romanii de foarte mulţi ani iar cei printre care trăiesc vorbesc de rău acest popor, fară să ştie ce cuţite răsucesc în răni nevindecate. După imaginea de la ştiri sau din ziare suntem ţigani, hoţi, prostituate şi eventual harnici muncitori necalificaţi. Copilul lor poartă cu mândrie titlul de doctor în artă, colindă continentele bucurându-se de succes, dar intr-un colţ al inimii nu uită primele desene şi picturi făcute la
Rădăuţi. Pentru ei oraşul este schimbat. Schimbat în rău spune ea şi mizerabil în timp ce el susţine că şi în vest criza începe să lase urme adânci. Sunt foarte intrigaţi pentru că în scurta vizită prilejuită de semnarea unor documente notariale au trecut prin mai multe oraşe şi dintre toate Rădăuţi arată cel mai rău.
Mi-au dat ca exemplu Templul Evreiesc pe a cărui faţadă scrie că de la ultima renovare a trecut ceva peste un an şi deja geamurile sunt sparte şi vopseaua şi varul se scorojesc. Materiale moderne, nu ca cele folosite la mănăstiri care după şase sute de ani încă rezistă. Când locuiam în România elevii făceau curăţenie în parcuri, îmi spune domnul cu tâmple albe, susţinând că nicicând nu au arătat mai jalnic, de parcă cineva încarcă să omoare o floare 
pentru că are nevoie de ghiveci. Este uimit de faptul că luminile ornamentale de iarnă sunt doar deconectate sau unele locuri sunt pline de sârmele pe care au fost acestea. Monumentele arată jalnic şi zidurile sunt încă mărturii ale campaniilor electorale de mult trecute. Sunt doar câteva exemple dar cel mai intrigat este de mastodontul de sticlă 
cu neoane de prost gust, "emblematic" pentru Rădăuţi. Ceaiul s-a răcit şi parcă are gust amar, ne despărţim şi până acasă îmi sună în cap întrebarea lor: ".. măi, chiar nu vede nimeni? Chiar nu poate să facă 
nimeni nimic? Bătaia asta de joc nu poate fi oprită?"
five'o clonț tea
