Între penibil şi jenant, raportul pe care trebuia să-l prezinte edilul şef adună în aproape 40 de pagini atribuţiile aparatului de specialitate al primarului şi a instituţiilor, serviciilor publice subordonate şi realizările acestora. Mai puţin despre starea economică, socială şi de mediu aşa cum scrie în titlu şi aproape de loc din ce s-ar dori să cuprindă un raport al primarului, al primului gospodar al urbei
sau al celui care trebuie să fie primul exemplu de urmat în comunitate. Departe de a expune câte din promisiunile anterioare au fost realizate şi dincolo de închipuiri câte eşecuri, derapaje sau nerealizări, cauze, efecte, soluţii identificate şi eventual termene concrete pentru punerea în aplicare. Aflăm de pildă că în anul anterior compartimentului juridic a fost implicat în aproximativ 550 de procese omiţându-se a se preciza câte din acestea s-au câştigat, câte s-au pierdut, cine se face vinovat de aceste litigii, cu ce costuri s-au desfăşurat aceste procese, ce executări, penalităţi, pedepse sau sancţiuni au atras acestea şi cui au fost imputate. Oricum nu ne aşteptăm ca transparența decizională a executivului şi principalului ordonator de credite să cuprindă şi lucruri ce ţin strict de atribuţiile celui ce deţine titlul acestui raport, adică cel care la al doilea şi probabil la ultimul mandat (dacă adevăr grăieşte) se poate mândri cu o singură conferinţa de presă.
grefierul de serviciu