{jcomments on}Stau la rând, într-una din puţinele instituţii rămasă neprivatizată din România. De la afişele de pe pereţi şi până la acreala funcţionarilor, totul este parcă menit să te arunce cu treizeci de ani în urmă, să-ţi amintească dacă ai prins vremurile alea. Uşa se deschide, coada se măreşte iar şi prin aglomeraţie îşi face loc un tip, cu ochii întredeschişi, înlăcrimaţi, faţa roşie şi nasul borcănat. Ţine musai să dea noroc cu toată lumea, întrerupt sporadic de strănuturi zgomotoase. Pune o mână la gură, dar printre degete aburii ţâşnesc parcă dorind să arate tuturor direcţia de răspândire a bolii şi colorând codul bunelor maniere în portocaliu. Zgomotos, salută şi întreabă ce mai fac, răspunzând retoric că a luat de undeva o păcătoasă de gripă, şi comportându-se de parcă ar vrea să o împartă cu toată lumea. An de an gripa devine tot mai puternică şi cea pe care bunicii o tratau cu un ceai fierbinte cu lămâie, rânjeşte astăzi cu faţă porcină lăudându-se deja cu victime. Odinioară, bunicii spuneau “… să fie iarnă grea şi geruri mari, să mai crape microbii…” dar gripa de astăzi se lăfăie în iarnă strecurându-se prin breşele sistemului medical. În scurt timp în încăperea strâmtă în care stăteam a început un talk show cu subiect medical despre metode la zi şi tratamente medico-bahice, acompaniat pe fundal de tuse şi strănuturi. Mă bucur că am reţinut câteva ponturi de mare succes, pentru ca acum să am ce experimenta.
Un pic crăcit
