Nu vă grăbiţi să căutaţi termenul din titlu în dicţionarele limbii române pentru că nu o să-l găsiţi. Este o creaţie de ultimă oră a celor care trăiesc în Rădăuţi şi privesc la ceea ce se întâmplă de câteva luni în primărie, o contribuţie locală la îmbogăţirea fondului argotic al limbii noastre.
Abia şi-a încălzit noul primar fotoliul, că în preajma lui şi-a şi făcut apariţia un nou personaj, o figură aparte, ciumpalacul. Acesta face parte din corpul cuprinzător al ciracilor edilului şef şi este un individ tenace şi răbdător. Poate rezista luni şi ani de zile fără să fie încadrat legal undeva, fără atribuţiuni de serviciu, fără statut social precis. El nu trăieşte din salariu, pensie, dividende sau onorarii, ca toţi oamenii, ci din ceea ce primeşte pe sub masă, după toane, de la şeful al cărui servil este.
Serviciile pe care le prestează sunt multe şi variate, de la trasul cu urechea, purtatul tăvii, răspândirea de zvonuri, atacarea pe internet (anonim evident!) a adversarilor şefului, negocierea de şpăgi, intimidarea funcţionarilor, pază, până la purtarea de hârtii între birouri şi a cuvântului celui pe care-l slugăreşte. Folosit de regulă pentru acţiuni oculte, acum cu el se umplu locurile rămase libere în administraţia locală. Nu contează unde: la serviciul de urgenţă, la poliţia comunitară, la muzeu sau …unde se poate! Scapă stăpânul de plata lui cu bani negri şi o mută în spinarea rădăuţeanului. Din acel moment ciumpalacul devine dom’ director, participă la licitaţii şi dă lecţii orăşenilor noştri la TV Rădăuţi.
Pitpalacul
