Într-un giratoriu a crescut odată un ceas. Nu unul oarecare, ci un ceas cu mai multe fețe, așezat strategic să poată spune ora exactă către mai multe orientări.
Ca orice lucru stricat într-un oraș serios, a fost lăsat acolo suficient de mult încât să-și bage orele în cap și să devină parte din peisaj. Zilele au devenit săptămâni, săptămânile au devenit luni, iar ceasul a rămas hotărât și consecvent să arate ora exactă doar de două ori pe zi.
Într-o bună zi, ceasul a dispărut. Pur și simplu. Nicio fanfară, nicio ceremonie, niciun discurs de rămas-bun. În locul lui a rămas doar un băț. Un simplu băț.
Apele au inundat morile online ale cârcotașilor: Ce să însemne asta? Un proiect artistic? O instalație urbană? Minimalism administrativ? O etapă intermediară? Și după câteva zile însorite, s-a descoperit adevărul: bățul avea umbră și funcție de poziția soarelui, putea să-ți indice ora.
Teknologhiaaaa!!! Așadar, orașul făcuse un salt tehnologic spectaculos: de la ceasul cu mai multe fețe trecuse la ceasul solar, cu o singură umbră. Gratis, ecologic, fără baterii și fără riscul de a se defecta mecanismul, singura condiție era să fie soare. Pe vreme înnorată, desigur, sistemul intra într-un fel de „mod economic”.
Peste niște luni, când aproape ne-am obișnuit cu bățul cu ambiții astronomice, s-a întâmplat!
Cineva a întors ceasul! A fost adus, montat, reinstalat și, spre uimirea generală, pornit.
Și nu doar că funcționează, dar arată ora exactă pe toate fețele.
Și poate că aceasta este adevărata lecție a acestei epopei urbane: lucrurile se pot repara, uneori chiar se și întorc, iar un oraș poate aștepta luni de zile pentru un ceas de bine.
În definitiv, timpul nu se grăbește nicăieri. Mai ales când stă în giratoriu…
