
Incidentul a avut loc joi, 8 mai, în jurul orei 15:30, când un bărbat în vârstă de 60 de ani, cetățean ucrainean, s-a prezentat în vamă la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculate în Ucraina, pe ruta Ucraina–România.

Potrivit autorităților, bunurile sunt susceptibile de a proveni din specii protejate de lege, iar șoferul nu a putut prezenta documentele necesare pentru transportul acestora, precum certificat CITES sau autorizații speciale emise de autoritățile de mediu.
Inspectorii vamali au aplicat o amendă contravențională în valoare de 3.000 de lei, iar întreaga cantitate de bunuri a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează în prezent cercetări pentru infracțiuni privind deținerea și transportul ilegal de exemplare provenite din specii protejate, precum și pentru contrabandă calificată, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.





































