

Festivitatea a continuat cu înmânarea simbolică a cheii succesului, simbol al tradiției și performanței, însoțită de mesajul elevei Elisabeta Filimon din clasa 11 C, singura elevă a generații cu media generală 10 în toți anii de studiu, apoi acordarea distincției “I. Gh. Sbiera” celor 29 de elevi din clasele 5-7 și 9-11 care au încheiat anul școlar cu media generală 10, constând într-o plachetă personalizată, premiu însoțit de o diplomă de onoare și de număr aniversar centenar al revistei „Muguri” și de un pachet oferit de compania Egger.
Sesiunea de premiere a fost efectuată la nivelul fiecăreia din cele 24 de clase, de la gimnaziu (V-VII), până la clasele de liceu (IX-XI), doamnele și domnii profesori diriginți oferind diplome și felicitându-i pe elevii merituoși pentru rezultatele bune și foarte bune la învățătură.
Conform reperelor statistice oferite de prof.dr. Adrian-Nicolae Puiu, directorul instituției școlare, în total, la nivelul liceului, incluzând clasa a VIII-a, dar și clasele a XII-a, un total de 31 de clase, 50 de elevi (peste 5%) au încheiat anul școlar cu media 10, 101 elevi au primit Premiul I, 96 de elevi au primit Premiul al II-lea, 122 de elevi au primit Premiul al III-lea, 396 au primit Mențiuni, așadar un total de 715 elevi, reprezentând 81,25% dintre elevii liceului, au primit distincții. La finalul ceremoniei, elevii și profesorii au făcut o fotografie de grup, ridicând diplomele obținute, ca simbol al culorilor drapelului național (roșu pentru Premiul I, galben pentru Premiul al II-lea și albastru pentru Premiul al III-lea) și al statutului de Eco-Școală (verde pentru Mențiuni).
Activitatea a reprezentat concretizarea firească a recunoașterii eforturilor convergente ale elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, totodată a sprijinului oferit de părinți și de membrii comunității locale pentru dobândirea performanței.
S-a sfârșit încă un an școlar… Pentru elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a începe șirul frumoaselor zile de vacanță. Pentru tinerii ce au terminat clasa a XII-a, deja absolvenți cu rezultate de excepție la bacalaureat, se apropie, cu speranțe sesiunea de admitere în învățământul superior. Pentru cadrele didactice devotate profesiei, urmează o binemeritată perioadă de odihnă și revigorare. Din orice perspectivă ar fi abordat, sfârșitul anului școlar coincide cu un moment sublim, un moment în care se formulează concluzii și retrospective, totodată cu un caleidoscop complex de emoții, trăiri și impresii valoroase, reunite sub pecetea a ceea ce înseamnă educația la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”.






































