Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-a fost solicitat și permisul de conducere. Astfel, în urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce pe teritoriul României suspendat din data de 11.07.2024.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.





































