Prin centrul oraşului circulau doar pietoni. Paşii lor răsunau pe piatra de macadam ce amintea de un târguşor austriac. Cladirile viu colorate nu mai aveau faţadele tencuite şi în pereţii de cărămidă erau încastrate grinzi din lemn. Pe mijlocul străzii erau bănci pe care se odihneau bunici şi nepoţi. Oamenii nu se grabeau, vorbeau doar încet fără ca vocile lor să creeze un zgomot al străzii prin care de undeva răzbătea un sunet de vioară. Un cerşetor îşi cânta sărăcia şi din când în când deschidea ochii tresărind la zgomotul monedelor aruncate în cutia viorii. Aud clopoţelul unei biciclete şi încercând să mă întorc, mă trezesc din vis. Ce coşmar, nici măcar nu apucasem să aflu dacă eram în trecut sau în viitor şi pe mâna cărui gospodar încăpuse oraşul. Mă trezesc brusc într-o realitate tristă, într-un oraş mizerabil guvernat de oameni care, paradoxal se ceartă disputânduâşi întăietatea la curăţenie. Din cauza disputei lor s-ar putea să facem sărbătorile de Paşti fără gaz, apă caldă şi posibil cu străzi în beznă. Edilul şef glumeşte, râde şi face miştouri :" - de Paşti chiar e mai bine pe întuneric că o să se vadă mai frumos lumânările în noaptea de înviere". În şedinţa de Consiliu Local consilierii încearcă să determine primarul să semneze un grafic de eşalonare a datoriilor din 2007 şi până în prezent. Dacă italianul de la Nord Gaz nu primeşte 1.300.000 închide robinetul. Constat cu stupoare ca pentru unii aleşi e important doar să nu se oprească şi la case că au plătit. Dar noi ? noi cei de la bloc, noi ce vină avem ??

paştem fericiţi