Mulţi dintre noi consideră Primăria o clădire prea mare pentru ei, o clădire unde problemele lor nu trebuie să ajungă. Dacă au nevoie de un document, de o aprobare sau de o semnatura cei mai mulţi se panichează şi caută o rezolvare "pe uşa din dos", apelând la clasicul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii). Tronează aşadar renumele unei instituţii în care birocraţia şi mişcarea hârtiilor lovesc problema cetăţeanului sub veşnica etichetă a "legalităţii".

Micul cetăţean care nu e rudă cu... şi nici nu vine din partea... s-a resemnat demult, conştient că unii sunt mai egali decât alţii. Fiecare om este convins însă că problema lui este cea mai importantă, că are dreptate şi prioritate imediată. O femeie plânge în faţa primăriei şi e evident că are o problemă. Şi-a agăţat de bluză o hârtie pe care şi-a scris "oful", o neînţelegere între vecinii certaţi de la pământ, ca atâtea alte sute din oraş ce dau de lucru magistraţilor. Poate că are dreptate sau poate nu însă nemulţumirea cea mai mare derivă din "diplomaţia" administraţiei, de felul în care aceştia i-au vorbit, de felul în care i-au intins o mâna umilului plătitor de taxe, gârbovit de vârstă şi copleşit de boală. Poate că marii edili ar trebui să privească cetăţeanul dincolo de orarul de audienţe, de ierarhie şi de programări.

CRR cu dop