În ‘89 s-a întâmplat ceva.  Oamenii s-au împarţit  în două: cei care au făcut atunci ceva şi cei care regretă şi astăzi.  Unii regretă vremurile trecute si alţii că nu s-au implicat,  atunci, când mulţi spuneau “vai de nebunii aştia!  cum or să dea socoteală, mâine când se vor astâmpara lucrurile”. Dar lucrurile nu s-au mai astâmpărat. Macazul a fost schimbat definitiv şi istoria a luat-o la vale  prea repede pentru unii care mai încearcă şi astăzi să să se caţere  ca într-un tren în mers.  Unii s-au căpătuit şi alţii şi-au rupt gâtul într-o tranziţie nebună şi un capitalism de neânţeles pentru emigranţii din totalitarism. Despre ‘89 se discută tot mai rar şi se ştie tot mai puţin. Există tineri care nu cred că părinţii lor aveau cândva bani, dar rafturile erau goale şi cozile interminabile. Democraţia le-a umplut rafturile dar le-a golit buzunarele. Generaţia care a dat bani pe cărţi este neânţeleasă de internauţii devoratori de messenger. Am câştigat libertatea de exprimare dar suntem cercetaţi pentru calomnie, ne dăm cu părerea la urne şi ne crucim apoi în faţa unei clase politice care ridica tupeul, obrăznicia şi prostia la rang de virtuţi. În '89 au ars cărţi şi la Rădăuţi, s-au tras focuri de armă, au fost răniţi, revoluţionari, FSN-işti, dar ca peste tot aceste evenimente nu au nici o legătură cu eroii revoluţiei, cu certificatele lor de revoluţionari scutiţi de taxe şi împroprietăriţi, nici cu  cronicarii analfabeţi ce au plătit zugravi miopi să văruiască evenimentele ce nu ar fi avut loc fără ei.  Probabil că toate astea se numesc simplu ISTORIE.  Rădăuţenii care în 1989 au ratat sărbătorile de crăciun fiind ocupaţi cu meditaţia la istorie se reunesc anual la Primărie şi când nu se ceartă ciocnesc cupe de şampanie. Unii încă mai cred că au pus o virgulă, în capitolul democraţiei din manualul de istorie.

Martor chiorilar