sărbătoare pentru obişnuitele spiciuri, slujbe de pomenire, depuneri de coroane, parada militară şi veteranii se revăd cu bucurie în faţa unui ospăţ oferit de autorităţi la popotă sau restaurant. După ce ne-am adunat cu jertfă neamurile cu acelaşi grai, obiceiuri şi simţiri sub acelaşi drapel, n-am răbdat nici 100 de ani până când am început să ne urâm între noi, să ne prigonim minorităţile, să ne lepădăm treptat de identitatea păstrată prin obiceiuri şi folclor. Ce simt astăzi românii care nu mai cred în Moş Crăciun, dar ştiu de Babbo Natale sau de Santa Claus? Mai tresar când văd tricolorul cei care au schimbat hora, Casa Poporului, Dacia, ouăle roşii, graiul şi ortodoxia pe... macaroane, volan pe dreapta, Big Ben, McChicken, boss ? Pentru ei, Ionii, care au devenit Giovanny, John, Jean sau Johann ţara nu a însemnat mare lucru şi nu din vina lor. Din vina altora care avizi de putere, în goana după ciolan au sacrificat fără remuşcări, generaţii întregi care şi-au abandonat case şi pământuri, fabrici vândute sau chioşcuri falimentare şi au luat drumul pribegiei cu bagajele pline de speranţă, şubrezind familii. Ce va spune peste ani istoria şi politicienii vremurilor despre cei care astăzi ne îmbie să devenim cetăţeni EU, să ne căutăm joburi în străinătate de unde să subvenţionăm la negru pensionarii şi veteranii care au au făcut sacrificii, pentru ca România să existe azi la televizor şi fariseii să-i cânte La Mulţi Ani !?.

monumentul zeroilor