PEDALE SERIOASE

Miercuri, 13 Aprilie 2011 21:14
Imprimare PDF
.

 

Sâmbătă 9 Aprilie în localitatea Gârboavele, Judeţul Galaţi, cicliştii din Rădăuţi aparţinând clubului CSM BUCOVINA s-au aliniat la start între peste 400 de sportivi din toată ţara, la primul concurs de Mountain Bike. Diferenţă  de nivel de peste 500 metri, sol noroios, ploaie torenţială, pe scurt 20 de km aleşi să cearnă prin sită valorile ciclismului.

 Rădăuţenii noştrii au ocupat şi de data aceasta locuri fruntaşe, respectiv: Onica Ştefan a obţinut medalia de aur la categoria de vârsta 19-29 şi Boştiog Iulian a obţinut medalia de argint la categoria de vârsta 14-18 ani, în final ei ocupând şi locurile 5 respectiv 6 în clasamentul general din 250 de sportivi. Halus Alexandra, de 16 ani, iniţial a vrut să abandoneze la km10, dar spiritual de echipă şi firea ei de luptătoare au făcut-o să meargă mai departe ocupând în final un loc 4 din 28 de concurente, iar Hâj Vasile a abandonat după 10 km din cauza problemelor tehnice. Pe această cale vreau să mulţumesc domnului primar, Consiliului local Rădăuţi şi nu în ultimul rând domnului Ioan Câmpan, director al Clubului Sportiv CSM BUCOVINA RĂDĂUŢI, care au făcut posibilă deplasarea sportivilor la concurs, datorită bugetului alocat şi secţiei de ciclism montan .

Boştiog Romeo

reprezentantul sportivilor

 

 

 



Ultima actualizare - Miercuri, 13 Aprilie 2011 21:48

Comments  

 
0 #6 sportiv radautean 16-04-2011 16:52
Acum am aflat ca exista asa ceva la Radauti si pe deasupra si cu rezultate bune bravo voua si CSM BUCOVINA RADAUTI decat sa cheltuie banii pe luptatori care sparg masini,pe ***balisti care nu mi au adus nici o bucurie de ani de zile ajutatii pe ei sa mearga inainte
Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 #5 Bucovinean 15-04-2011 23:02
Bravo Stef si Iulian :D
Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 #4 UN PRIETEN 14-04-2011 18:42
BRAVO IULI.STEF SI TOATA GASCA VOASTRA SI PENTRU CEL DE LA POSTUL 1 NU AI SA REUSESTI SA TE TII DE EI PRIN PADURE NICI CU UN ATV.SI STIU CE VORBESC IULI E CAMPION NATIONAL LA JUNIORI SI STEF ARE BRONZUL LA NATIONALE IAR ALEXANDRA MAI MULTE MEDALII DE AUR,ARGINT DECAT AI SA AI TU VREODATA
Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 #3 & 14-04-2011 17:57
bravo domnule... frumos raspuns probabil respectivul e consumator de etnobotanice si in euforia lui a considerat ca are inca un motiv de a comenta fara rost luati l si pe el la o tura prin padure poate i si ozoneaza si el creierul din parte mea bravo copii
Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 #2 b.romy 14-04-2011 13:53
nu stiu cine sunteti pt.ca nu ati avut tupeu sa va scrieti numele dar eu pot sa va spun urmatoarele:
1. e normal si frumos sa multumesti tuturor celor ce au ajutat sectia de ciclism sa faca deplasare(ma indoiesc ca dv.ati fi in stare sa sponsorizati deplasarea sportivilor la un concurs)
2. sportivii sunt din radauti,volovat , etc
3.selectia este facuta de catre mine impreuna cu un un coleg de al meu,si dv.sunteti invitatul meu la o selectie sau la un antrenament daca detineti o bicicleta,si sunteti in stare sa parcurgeti o distanta cuprinsa intre 20-60 km.de drum forestier in regim de concurs si nu de plimbare,pe o alee in parc
4.nu este frumos ca o stire sportiva sa fie motiv de a va lua de primar etc,ci ar fi trebuit sa fie un comentariu legat de stirea sportiva.
5.banuiesc ca nici nu sunteti in tema cu ce inseamna un concurs de mountain bike(dar sincer as vrea sa fiti cu noi macar odata)
6.rugamintea mea este sa va abtineti altadata de la asemenea comentarii,pt.ca nu stiti ce munca depun acesti sportivi si ce cheltuieli au parintii acestora pt.a putea sa le cumpere si sa le intretina aceste biciclete
Citat | Raportează către un administrator
 
 
0 #1 . 14-04-2011 07:52
felicitări la domnu primar, la verişorul lui cel mai bun director sportiv, da bicicliştii cred că nu-s din Marginea si trebui un pic mai bine selectaţi.
Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Avem 13 vizitatori online

Clipul Zilei

papus

Radauti

Current Conditions:
24oC

Publicitate

gifusl 

geraldsradauti ziar

 tradetrans resize

 

 

 

Parteneneri