Doi puştani învăţau în aceeaşi bancă. Au fost aşezaţi aşa din cauza strategiei profesorului, pentru că unul era silitor şi cuminte, iar celălalt o haimana pe care nu de puţine ori l-a dat cu capul de tablă să-l potolească. Uneori soarta nu e dreaptă, viaţa bate filmul şi destinul copie telenovela iar peste ani, cel bun şi silitor ajunge un strungar meseriaş, căruia patronul îi vinde utilajul la fier vechi şi-l trimite în şomaj, iar haimanaua, minte, fură şi înşeală, se înscrie într-un partid de la conducerea căruia începe să ne expună lecţii de moralitate şi viaţa. Uneori şomerul şi politicianul se mai întâlneau cu dom’ profesor, pe care politicianul nu-l mai saluta, privindu-l cu dispreţ. Legile ţării, nu cele ale firii sunt făcute de politicieni. Dacă soarta ar fi făcut ca silitorul să ajungă mai sus, probabil astăzi, nu ne-am fi pus întrebarea: “cum şi ce va gândi generaţia de mâine, educată de profesori grevişti, desconsideraţi şi sărăciţi sau cine sunt cei ce fac legile aşa”?.
cabinetul de cunoştinţe
2012 (58)
2011 (163)
2010 (132)
2009 (94)
2008 (122)
2007 (79)
2006 (36)
Comments
PS: Aştep şi aici comitetul de aplaudaci: merlin, kermit, 000 şi carla 2 (deschis şi altora)
PSS: Nu uitaţi să demolaţi spitalele şi să crucificaţi medicii!
Dar trebuie sa nu uiti un detaliu cand de prinde amocul si scuipi foc pe nari sa nu te arzi cu propriile flacari. Iar voi astia d,aci sinteti lingai de buci de maiereni si loghinele ca nu dati si comenturile care nu va plac deee baga bani Comunalele in voi sa taceti sau sa nu scrieti de rau de astia destepti ai urbii...
Este o vorba romaneasca care spune ca atunci cand macar trei iti spun ca esti beat du-te acasa.
Lui oli ii spun 16 consilieri la fiecare sedinta dar el nu pricepe. Si cum sa priceapa cand este conducatorul celei mai profitabile afaceri din Radauti, primaria.
Problema este ca nimeni nu poate avea incredere intr-un om care a venit la primarie ca sa se razbune pe Tatar si pe altii care indraznesc sa-l contrazica sau care ii stau in cale si evident sa-si mentina standardele pe timp de criza.
Idilul nostru confunda primaria cu Tricotrentele lui unde avea dreptul sa taie si sa spanzure dupa bunul plac. Cei care il lauda sunt fie direct interesati sau *** informati. Poate ar trebui sa treaca pe la primarie cu o problema, cei care nu il cunosc, pentru a-i vedea adevarata fata.
Nu stiu cu ce a gresit orasul acesta de are parte de asemenea specimene care sa ne spuna cat de grozavi sunt ei, cate minuni au facut pentru noi si cat de recunoscatori ar trebui sa fim noi pentru ca avem parte de serviciile lor.
Chiar crede oli ca ne poate spala creierul tuturor?
Nici nu stiu unde gaseste astfel de oameni care, chipurile, nu au alta treaba decat sedintele de consiliu local! Lumea are alte probleme, numai noi si inca vreo 3 se mai uita la sedinte!!
Oamenii sunt mai preocupati de metrii cubi de apa rece care au un pret de 5 lei si de canalul care se incaseaza 100%, nu 80%! Cand iti vine factura de la ACET nu te mai preocupi de patinoar - Anul trecut a venit o pensionara in Consiliu Local sa-i mustre pe consilieri vis-a-vis de patinoarul facut de apropiatii primarului, Gabriel si Laura Sandu(ea e presedinte UNPR - ce surpriza) prin firma lor, Agrement Bucovina!! Pensionara respectiva nu putea dormi noaptea de grija patinoarului si a primarului care nu e lasat sa faca lucruri de mare angajament!!
Bine ca a pus pavele in cimitir - e buna afacerea cu pavele - munca putina, bani multi ca sa traiasca bine lingaii primarului&Co!!!
Parca vad ca imi spui si de trotuare pavelate: au pus pavelele asa de bine incat dupa ce au terminat au lasat plin de nisip si probabil s-au gandit ca trebuie sa intre singur in spatiile de langa pavele!!!
Au facut treaba de mantuiala ca sa le mai poata schimba de cateva ori pana se termina mandatul.
La asfalt, drumuri, e cu munca, e complicat!! La pasaj, parcuri si pavele e mai simplu: plantam flori, copacei, punem bancute!!!
De asta nu se putea trai ca nu erau aleiile pavelate in cimitir!!!
Toti alegatorii in campanie electorala cred ca i s-au plans de asta si ca nu este pasaj pe str. Garii!!
Asta stiu sa spuna hienele fostei administratii ramase fara ciozvartele de la buget: Olarean ba nu face si nu drege (de ex. e rau ca nu face disparuti cainii din adapost cum faceau cei de la servicii comunale, ca nu da mai mult de 5 milioane/luna pentru intretinerea unui caine etc.), daca face de ce a facut, ca nu-i bine, so on..! DAR radautenii au ochi sa vada, au urechi sa auda (in mod special sedintele de consiliu), au minte sa evalueze si au constiinta sa si voteze!
Dupa cati ani de mandat s-a trezit primarul cu strazile. Aici e vorba de cele care vor fi reabilitate, nu de cele care au fost reabilitate cu pavele de ceramica din Marginea
Asta stiu sa spuna lingaii: ca vai proiectul asta cu 74 de strazi si s-au facut mari parcari rezidentiale si atat!!!
RSS pentru acest articol.