Pe vremea odiosului circula un banc ,din care aflam diferenţa între un crenvurşti şi marele cârmaci - crenvurştiul se mânca cu muştar iar Ceauşescu cu Brejnev. Acum la Rădăuţi lucrurile sunt aproape neschimbate, crenvurştii se mănâncă, tot cu muştar (mai fin sau mai ieftin, mai Dijon, mai cu hrean... după buget) iar primarul se mănâncă cu directorul de la Servicii Comunale, sau cu oricine îi iese în cale şi dacă nu îi ies suficienţi s-ar mânca şi singur. Executivul se mănâncă cu deliberativul iar consilierii între ei. La început de mandat, pe motiv că suma cheltuită lunar pentru gestionarea problemei câinilor comunitari este prea mare, primarul şi-a luat angajamentul să găsească o soluţie mai ieftină.  De atunci încă mai încearcă, a închiriat o maşină de la firma OLMARCO din Marginea, a adus o firmă de la Braşov, a strâns câini chiar şi cu ARO-ul primăriei, dar oraşul este în continuare plin cu haite de maidanezi. Adăpostul de câini în care a mai investit ceva bani e tot supraaglomerat iar dacă patrupedele care aleargă libere prin oraş mai dau atacul la tomberoane sau mai sunt hrănite din când în când de binevoitori, câinii din adăpost asemeni politicienilor se mănâncă între ei, doar căla propriu nu la figurat. Amatorii de horror, sau cei cu nervii tari se pot delecta pe youtube, unde expresia “caine mâncat de viu” este legata instantaneu si „onorific” de oraşul Rădăuţi. Iată felul I !.

Mihail câine de cric