Pe maidan puştanii joacă fotbal adevărat. Dacă s-a pus mâna pe minge şi nu s-a bătut henţ, câţiva pumni reimpun imediat ordinea. Lipsa de fair play din celelalte sporturi, aranjamentele de culise falsitatea televizată, trucajele şi eludările de regulament, dopingul şi derapajele arbitrilor, servietele cu bani, lobby şi traficul de influenţă, m-au făcut  să-mi pierd interesul pentru sport. Există hobby-uri unde cei cu adevărat buni sunt deasupra fără ca ascensiunea lor să poată fi „ajustată” câtuşi de puţin. Recunosc că primele reportaje ale lui Michael Moore şi primele dezvăluiri WikiLeaks m-au surprins plăcut stârnind admiraţia pentru nebunia şi curajul unora. Se întâmplă uneori să fii luat de val şi să pui botul cum se spune, aşa ca în fotbalul televizat,

unde o reluare în slow motion îţi deschide ochii asupra unui fapt evident deja petrecut şi adjudecat de arbitru. Credeam că WikiLeaks prinde sub lupă chestii mondene cu ecou internaţional şi nu se “ deranjează” cu firimiturile ţărilor care încep să descopere apa caldă. Când ne-au dezvăluit despre discuţiile la vârf, şi aranjamentele între opozite şi putere, de afacerile de culise şi manevrele financiare care ţin sforile marionetelor politice, cei mai creduli romani care încă mergeau la vot, s-au prins că politica nu e ca fotbalul de maidan, ci mai degrabă ca fotbalul televizat, după o regie minuţios pregătită, al cărei final este bineştiut de realizatori, antrenori, patroni şi care totuşi mai găseşte suporteri care mişcă lustrele vecinilor zbierând:” -goooool !!!!”. Cât despre liberul arbitru... tocmai când un anume subiect dădea în clocot pe toate ecranele, brusc mulţimea uită de acesta şi schimbă canalul pe cablu. Pe unul tras pe sub ocean, pe un alt fel de cablu cu “emisiuni” neobişnuite pentru români, cu rating asigurat şi certificat în deraierea de la un anume subiect cu tendinţe de ... predicat. 

WikiPix