
Agenţiile de presă anunţau miercuri, în jurul orelor prânzului, că un avion militar MIG 21 Lancer s-a prăbuşit în apropiere de Arad, pe raza localităţii Beliu. Aparatul de zbor era pilotat de rădăuţeanul căpitan-comandor Dan Andrei Ghica Cucerca. În perioada 1982-1986 Dan Andrei a fost elev la Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Cîmpulung Moldovenesc. A urmat un an la Şcoala Militară de maiştri militari auto de la Piteşti, apoi după examenul de admitere susţinut în anul 1987, Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie de la Bobocu-Buzău pe care a absolvit-o în anul 1991, fiind repartizat la unitatea din la Cîmpia Turzii. După câţiva ani a absolvit şi Academia Militară. În anul 1994 s-a căsătorit tot cu o rădăuţeancă, Viorela, profesoară de fizică-chimie şi au o fetiţă de 7 ani, Iulia Andreea. Dan ar fi împlinit săptămâna viitoare, pe 30 noiembrie, 39 de ani. Cel mai probabil, pilotul va fi înmormântat sâmbătă 25 noiembrie in cimitirul din Radauti.
Dumnezeu sa-l ierte.
2012 (58)
2011 (163)
2010 (132)
2009 (94)
2008 (122)
2007 (79)
2006 (36)