Marţi, 13 Decembrie 2011 18:28
Imprimare PDF
.

 

Urc pe casa scării şi simt miros de vanilie. Da, vin sărbătorile şi gospodinele, puţine, câte au mai rămas şi nu sunt alături de Noel sau Babo Natale, au început să gătească prăjiturile. Cred că la cafea, într-un restaurant, am auzit pentru prima dată de "panettone", şi am dedus din conversaţia celor doi "realizaţi" pe meleaguri straniere că e o... ceva, prăjitură, dar bună!..., nu ca pe la noi... ,ceva super, mega, extra ca tot ce este de afară şi pe care nu scrie MADE ÎN ROMÂNIA. Am şi uitat de "panettone" până mai ieri, când un delegat al unei firme dintr-un oraş mai mare, cu care cooperez a poposit pe la noi, pentru ultima dată în acest an şi cum era firesc, am făcut şi schimb de amabilităţi, felicitări şi cadouri. Se poartă, că am văzut şi prin hipermarket cadouri preambalate, în care o firmă de şmecheri încearcă să anticipeze, gusturile şi nevoile prietenilor, angajaţilor, rudelor, de la conţinut şi pană la panglică, ba mai are şi o etichetă cu design Xmas (tot o invenţie a unora cărora "CHRIST" nu le dă bine) pe care numai te semnezi. Aşa. Deci "panettone", mega, hiper, ultra,... am gustat. Primul gând a fost la mama care în fiecare an pregăteşte bucatele de Crăciun cu meticulozitate şi oricâte prăjituri ar fi făcut de sărbători, şi încă mai încearcă, niciodată nu apucau să se învechească. Al doilea gând a fost la Tutankhamun, care musai că ştia ce înseamnă panetone, un chec cu gust de plastic şi cu tot atâtea chimicale în el încât să stea moale, pufos şi "proaspăt", cu termen de garanţie de 1 an, conservanţi care l-au mumificat până astăzi. Şi mai gândesc că indiferent cum le suna unora polenta sau panetone, mă mândresc de multe ori cu MADE ÎN ROMÂNIA şi cu cozonacul bucovinean ticsit cu ouă cu gălbenuş şi lapte cu spumă. 

cuptorul de haur 

 



Comments  

 
+1 #3 Angela 14-12-2011 11:45
M-a uns la suflet acesta relatare !!! Ma numar si eu printre cei care au mers sa se ''realizeze '' in strainatate , iar in primul an in preajma Craciunului , romancele noastre ma intrebau ... Ai mancat vreodata panetone ? Nu stiam ce inseamna pana cand doamna pentru care lucram a inceput sa primeasca in preajma sarbatorilor de iarna cutii intregi cu acest panetone ca si cadou . Dupa degustarea primei felioare de panetone , chiar daca la desfacerea cutiei in care era ambalat s-a imprastiat in camera un miros de chimicale care numai a vanilie nu semana , m-a luat cu dureri la stomac . Nummai eu stiu ce am patimit . Ca sa nu dau dovada de ***-crescuta , am ascuns restul de panetone , mintind cu ardoare ca e bun ce a fost am mancat tot , am taiat intr-o buna zi o bucatica sa dau la niste pitigoi si vrabiute ce se zborataiau printre tufisurile gradinii . Jur cu mana pe inima ca nici nu s-au atins , probabil tineu prea mult la ficatelul lor ca sa se in***e cu aceasta bomba chimica numit panetone . De atunci am spus NU acestui cozonac , prefer al nostru care nu are model de comparatie in lume . Ma durea si faptul ca romancele noastre ca sa compenseze lipsa lor la prepararea cozonacului de sarbatori cumparau aceasta bomba chimica si trimiteau pachete acasa la copiii , plateau 2-3 euro pe panetone si 10 euro de transportat in Romania si aveau atat grija sa il puna cumva sa nu se striveasca ... Ce strivit ca e ca o saltea gonflabila isi revina automat la forma initiala oricat l-ai turti .
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+4 #2 Sim 14-12-2011 11:15
Nu tot ce primim, cu surle si trambite, din Europa cea prea comerciala in ultimul timp, e de luat in seama!
Din pacate sunt foarte multe "gospodine" care gasesc ca e degradant sa mai gatesti, coci acasa atata vreme cat poti cumpara de-a gata.
Speram ca generatiile crescute in timpuri cu magazine pline sa aprecieze si sa reinvie vechile obiceiuri cu care ar trebui sa ne mandrim.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-1 #1 boromir 13-12-2011 19:15
cat adevar! dar pana la urma notiunea de bun e putin abstracta. adica bun e cu ce am fost hraniti de mici, asa cum am mancat la mama. daca mama e gospodina cozonacul e super, daca nu ne trezesc amintiri eugeniile si napolitanele.
Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Avem 23 vizitatori online

Clipul Zilei

papus

Radauti

Current Conditions:
8oC

Publicitate

gifusl 

geraldsradauti ziar

 tradetrans resize

 

 

 

Parteneneri