CETĂŢEANUL INDIGNAT

Vineri, 28 Octombrie 2011 16:16 jurnal1st
Imprimare PDF
.

Către,

CONSILIUL LOCAL AL PRIMĂRIEI RĂDĂUŢI
 

Subsemnatul Miron Cătălin, domiciliat în municipiul Rădăuţi, str. I.Zadik, Nr.4L, jud. Suceava, în legătură cu dezbaterea publică privind reabilitarea Zonei centrale a Mun. Rădăuţi, îmi exprim indignarea cu privire la dispreţul pe care poate să-l manifeste primarul Olărean Aurel faţă de inteligenţa locuitorilor acestui oraş.

Din punctul său de vedere, acest primar consideră că blocarea unei artere şi montarea unui pavaj înseamnă „reabilitarea centrului istoric”. Ţin să-l informaţi că centrul istoric este format şi din clădirile situate pe străzile Ştefan cel Mare şi Piaţa Unirii, clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. De aceea, vă rog să-l invitaţi împreună cu echipa de susţinători la etajul fostului hotel Nordic, în bramele de pe strada Ştefan cel Mare şi Piaţa Unirii, să constate realitatea existentă. Dar, bănuiesc că acest lucru nu-l interesează şi ca tot ce se face în Rădăuţi, se face doar din punct de vedere al beneficiului electoral imediat.  În aşa-zisul centru istoric sunt construcţii ale Primăriei (în bramele de pe str. Ştefan cel Mare), care stau să cadă, iar la alte clădiri nu se cunoaşte situaţia juridică. Practic, centrul Municipiului Rădăuţi are cele mai Multe clădiri care nu au fost reabilitate în nici un fel, simpla văruire a câtorva faţade nu înseamnă decât o risipire a banului public.  Preocuparea de sporire a confortului şi a condiţiilor de trăi a locuitorilor Mun. Rădăuţi, concretizată prin amenajarea parcurilor existente în Mun. Rădăuţi, cât şi a intersecţiilor contrastează flagrant cu lipsa Canalizării şi a drumurilor asfaltate pe circa 1/3 din suprafaţa Radautiului.  Pe mine, ca simplu cetăţean, mă intrigă faptul cum au putut primarii din comune limitrofe Radautiului, respectiv Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Vicovu de Jos, Bilca, Voitinel etc., să efectueze lucrări de canalizare şi aducţiuni de reţele de apă potabilă, iar primarul nostru a reuşit doar să reabiliteze două parcuri şi să dea cu vopsea locurile de parcare.  În condiţiile în care se doreşte cu adevărat reabilitarea centrului istoric, se poate porni de la stabilirea perimetrului de existenţa a acestuia, Stabilirea situaţiei juridice a tuturor construcţiilor, reabilitarea în totalitate a acestor construcţii. În cazul în care Primăria nu are posibilitate financiară de amenajare, acestea pot fi scoase la vânzare prin licitaţie publică în condiţiile în care aparţin domeniului privat. După clarificarea acestei situaţii de fapt se poate modifica regimul circulaţiei pe străzile ce compun acest centru. Sper că punctul meu de vedere să fie util acestor dezbateri şi să Contribuie la alegerea unei soluţii cât mai avantajoase pentru locuitorii Mun.  Rădăuţi.

Vă mulţumesc.

 

77.10.2011



Ultima actualizare - Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 08:41

Comments  

 
-1 #14 whitechapel 15-02-2012 22:32
taranoi infumurat si plin de ifose cu toata sleahta de oportunisti care inca il pupa-n cur
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-1 #13 aud umbre mentolate! 09-11-2011 10:45
Ce sa mai vorbim de modul cum administreaza acest "primar" municipiul?Un arogant de doi lei vechi!
PE AFARA-I VOPSIT GARDU',INAUNTRU-I LEOPARDU'!(cu dungi portocalii)
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+1 #12 bau-bau 31-10-2011 10:42
are dreptate d-l CATALIN tot ce face primarul asta e doar lucru de fatada. el nu urmareste decat interesele lui,nu-i pasa de locuitorii urbei.acum cand se apropie alegerile,vrea sa arate ca e om bun si saritor la toate,dar apoi se bucura cu acolitii lui ca a castigat. ce centru istoric vrea sa faca,nu exista asa ceva in radauti si nici n-a existat.aici a fost un targ de vite si atat ,ce istorie vrea sa inventeze?
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+1 #11 pt. armin 30-10-2011 18:13
bravo, de 10 ori bravo, este sinteza lucrarilor in centrul istoric administrate de idil...
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+7 #10 armin 29-10-2011 19:02
am fost prin brame... mare dreptate are cetateanul in 5 metri de brama strabatuti te intorci 30 de ani in urma. in timp ce afara se spoieste de dragul schimbarii culorii si al profitului. reteta e simpla cotizezi si scapi daca nu, punem o schela cu perdele de mascare de nu mai gasesti nici tu magazinul daramite clientii, si lasam asa luni de zile pana te paste falimentul si apoi mergi in genunchi cu plicul si spui ca-ti place culoarea, constructorul tocmit de tovarasul (chiar daca e triplu pretul), chiar daca treaba e de mantuiala. apoi mai inchidem locurile de parcare sa nu poti descarca marfa, mai facem un control, pana ajunge centrul ca in dorohoi. reteta garantata. apoi spui vedeti ce naspa e? consilierii sunt de vina, da eu pot in 2 luni sa schimb fata orasului...3 lalele, 5 pavele si bani de croazierele mele
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+4 #9 Chandrika 29-10-2011 14:49
Avem grija primarului pentru ca suntem fortati: el nu prea are grija de urbe, de cetateni, ci mai mult de acolitii lui. Daca era "pe persoana fizica", ca Marian Vanghelie, director la Bucovina Text de exemplu, nu mai aveam grija lui, dar cand imparte aiurea banii publici nu avem ce face si stam cu ochii pe el.
Eu nu am auzit decat din gura laudatorilor lui Olarean ca a falimentat Loghin fabrica de spirt. Vorbeste gura fara ei. Sa-si faca griji pentru fabrica de covoare de la Siret, pentru Bucovina Text si alte firme "stong".

S-or fi sters celelalte comentarii poate pentru ca erau mult mai laudative la adresa primarului si decat cele de pe vremea lui Ceausescu la adresa conducatorului iubit. Oricum postul de tv locala "lider de piata", cum se auto-intituleaza, il lauda destul.
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-5 #8 vox 29-10-2011 14:36
voi aveti grija primarului ?de ce nu postati si celelalte comentarii?de ce se sterg si le dati numai cele contra primarului?si reclama negativa este buna!!!
de ce nu va uitati si la consilieii care vor primari si refuza proiectele primarului?nu-l vedeti pe Maierean, pe Loghin cei ce au falimentat si au lasat familii pe drumuri si cu credite in banci?foarte bine ca serbeaza Haloween-ul mai face ceva si ptr.cei tineri.BRAVO!!!!!
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+5 #7 alexa 29-10-2011 09:55
Domnul Miron are perfecta dreptate.Problema e ca multi cetateni sunt neinformati si se lasa ***iti de gargara primarului si a pupincuristilor lui. :friday:
Citat | Raportează către un administrator
 
 
+2 #6 . 29-10-2011 07:45
Citez pe Peo:
Cataline, mai documenteaza-te inainte sa vii cu astfel de acuze, canalizarea de prin sate nu e acelasi lucru cu canalizarea de la oras, iar in radauti nu s-au facut doar aceste 2 parcuri!
:lol: da mai chiar s-au mai facut matrapazlacuri sute dar tu documentatu-le care scrii Radauti cu "r" si ai scoala cam cat posta din Hipodrom sigur nu ai ratat emisiunea de gogosi de la posturile ediliului si asa ca esti la curent cu marile infaptuiri si uluitoarele realizari ale celui mai iubit si de necriticat fiu al poporului. (poate din Marginea)
Citat | Raportează către un administrator
 
 
-5 #5 Peo 29-10-2011 07:38
Cataline, mai documenteaza-te inainte sa vii cu astfel de acuze, canalizarea de prin sate nu e acelasi lucru cu canalizarea de la oras, iar in radauti nu s-au facut doar aceste 2 parcuri!
Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Avem 23 vizitatori online

Clipul Zilei

papus

Radauti

Current Conditions:
8oC

Publicitate

gifusl 

geraldsradauti ziar

 tradetrans resize

 

 

 

Parteneneri