Vineri, 14 August 2009 15:02
Imprimare PDF

Şedintă cu scântei la PDL. Pentru că  vota mai mult  după conştiinţă şi mai puţin după indicaţii de partid, Dumitru Mihalescu şi-a dat demisia din funcţia de consilier, în locul lui fiind ales prin vot, nici cine urmează şi nici cine şi-ar fi dorit alţii, ci patronul de la Goblenart, dl. Toader Ciobîcă, membru în comisia de cenzori la Servicii Comunale. Pentru a doua oară, dr. Cezar Radu ( care ar fi urmat pe listă )  a putut răsufla uşurat, că a scăpat de povara funcţiei. Tot bârfitori portocalii mai spun că s-ar putea ca validarea să bată recordul ţărăniştilor, care au aşteptat cam şase luni până să depună Curelar jurământul, nu din vina opoziţiei cât din opoziţia internă.

PDgeaba

 
Joi, 13 August 2009 15:00
Imprimare PDF

Poluarea EGGER - un balon dezumflat, dezbaterea publica - un mare fâs, în care nu mai cred nici măcar cei care au lansat zvonul. La Casa Municipală de Cultură, firma EGGER a venit pregătită şi înarmată cu specialişti pregătiţi să răspundă tuturor întrebărilor. Deşi după numărul plaselor ce conţineau pliante se aşteptau la o mulţime impresionantă, doar 48 de curioşi au ocupat loc în sală şi mai puţin de 5 au pus întrebări, cele mai multe izvorâte din necunoaştere, confuzie, dezinformare sau lipsă de documentare. În luările de cuvânt, primarul şi trei consilieri locali au susţinut investitorii firmei EGGER.

mai mult de lemn

 
Miercuri, 12 August 2009 14:58
Imprimare PDF

Casa Municipală de Cultură a gazduit un spectacol cu specific evreiesc. Artistii au pus muzica buna, dansurile, costumele originale, iar noi am contribuit cu zgomotul deranjant de brum a unei aparaturi de sonorizare ce se doreste noua si performanta. Oricat de stresant ar fi fost acel zgomot, nu ne putem cere banii inapoi intrucat spectacolul a fost gratuit, parca impotriva proverbului evreiesc : "daca tot dai pe degeaba, nu poti sa dai doi ?".

Popescovici

 
Miercuri, 12 August 2009 14:56
Imprimare PDF

Sedinţa Consiliului Local ce trebuia să aibă loc pe 10 august, s-a dizolvat întrucât grupul PSD PNL a părăsit sala. Trecerea activităţii de administrare a spaţiilor verzi de la Primărie la Servicii Comunale s-a reglementat prin martie, într-o hotărâre de Consiliu  ce nu a fost pusă în aplicare nici până acum. Primarul refuză să semneze contractul ce stă la baza acestor servicii invocând diverse motive, Servicii Comunale nu poate lucra fără contract, salariaţii sunt deja preluaţi dar nu pot fi plătiţi şi uite-aşa bălăriile nu au nimic împotriva florilor cumpărate, cocoţate pe stâlpi şi uscate pentru că nu mai are cine să le ude. Unde sunt vremurile când s-ar fi plătit oricât pentru... " tăiat de frunză" ?

frunza deMenta

 
Joi, 06 August 2009 14:55
Imprimare PDF

Mare metropolă şi orăşelul nostru, că de nu ar fi nu s-ar povesti şi nu s-ar auzi tocmai în ţările cu apă caldă şi bun simţ, că  într-un târg de lângă cuiul hărţii, puţinii locuitori rămaşi responsabili cu stinsul luminii în ţară, se joacă de-a hoţii şi vardiştii, de-a mafia şi Capone, de-a racheţii şi turiştii. După scurtări de degete, împuşcături la hotare, trăim un nou episod cu maşini "înflăcărate". Cum târgul este mic, numele "Macrina" nu mai necesită prezentare şi vestea că "cineva i-a servit o brichetă" a făcut scurt ocolul gurilor sparte. Unii chiar stiu şi că există imagini filmate şi alţii că sunt deja trimise la prelucrat pentru ca suspecţii să devină făptaşi dovediţi şi pedepsiţi.

Mercedes Benzinat

 
Miercuri, 29 Iulie 2009 14:53
Imprimare PDF

Proaspăt reorganizată, echipa CSM Bucovina Rădăuţi s-a întâlnit într-un meci amical cu o echipă din Gura Humorului, adusă să piardă pentru a ridica moralul băieţilor noştri, ce trebuiau să înţeleagă că dacă ai tricou portocaliu şi antrenor nou, totul este posibil. Publicul a admirat jocul, jucătorii care nu au înţeles că e amical şi-au luat ghionturi, toată lumea fericită, mai puţin arbitrii care au rămas bosumflaţi cu buzunarele pline de cartonaşe, pe care le-ar fi oferit cu generozitate oaspeţilor, numai că aceştia nu aveau numere pe tricou.

fară număr, fără număr

 
Vineri, 24 Iulie 2009 14:53
Imprimare PDF

Pentru că nu aveau somn, niste politisti de frontieră faceau pe-a grănicerii, in apropierea graniţei cu Ucraina şi au observat doi vânâtori ce duhneau a Stolicinaia. Vigilenţi , judecând după mirosul de spray lacrimogen cu care vânătorii îi cinsteau de zor, poliţiştii s-au prins că aceştia nu sunt de pe la noi şi au scos pistoalele, au tras un foc de avertisment in sus si  un foc la  picioarele celor in cauză.  Cei doi au fost reţinuti,  rănitul a fost transportat de urgenţă la spitalul din municipiul Rădăuţi, fiind in afara oricărui pericol. In prezent, cei doi cetăţeni ucraineni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, ultraj şi contrabandă.

pusca si frontiera lata

 
Joi, 23 Iulie 2009 14:51
Imprimare PDF

Total ecologic si nepoluant, producator de energie si de beneficii incomensurabile pentru radauteni, GALROM  Construct Bucuresti si-a prezentat deja oferta de realizare a unui parc de centrale eoliene pe 260Ha din toloaca pe care unele vaci se incapataneaza sa pasca si unele avioane sa aterizeze. Faptul ca investitorii  israeliti   pozeaza alaturi de cumatrul primarului este doar o pura intamplare si textele barfitorului de Google despre firma cu sediul in capitala sunt ... resturi de Cancan.

Sinergia eoliana

 
Joi, 09 Iulie 2009 14:49
Imprimare PDF

Duminica 12 iulie IPS Pimen va veni la Spitalul Municipal Radauti, nu pentru ca este bolnav ci pentru a-i schimba numele in " Sfintii doctori fara de arginti ", denumire ce nu are nimic in comun cu criza sau veniturile medicilor, ci mai degraba cu bugetul spitalului, hrana bolnavilor si lipsa medicamentelor.

Icoana facatoare de arginti

 

Pagina 39 din 72

<< Început < Anterior 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 Următor > Sfârşit >>
Avem 26 vizitatori online

Clipul Zilei

papus

Radauti

Current Conditions:
-18oC

Publicitate

3 10feb

 

geralds

 tradetrans resize

publicitate online, radauti reclama, ziar, reclama ta pe internet

Parteneneri